Aokigahara este un ţinut împădurit situat la baza muntelui Fuji în Japonia. Mai este denumit Marea Copacilor. Padurea Aokigahara este cel mai popular loc din Japonia unde oamenii preferă să se sinucidă.

Din 1950 până în prezent, mai mult de 500 de oameni şi-au luat viaţa acolo. De exemplu, doar in anul 2002 au fost găsite 78 de cadavre. Se presupune că acest trend a început după ce scriitorul Seicho Matsumoto a publicat nuvela “Black Sea of Trees”, unde două din personaje au ales să se sinucidă acolo. Alte voci susţin că din secolul XIX exista un mit printre fermierii locali nevoiaşi, că dacă îşi curmă zilele în acel loc, urmaşii lor vor avea mai multa hrană.

Săptămânal, poliţia locală face un tur pentru a descoperi noi trupuri fără viaţă.

Sunteţi gata pentru a arunca o privire? Conţinutul imaginilor necesită un avertisment 18+ !

              

 
Sursa: cnn.com

Actori de film, cântăreţi, artişti, megastaruri, oameni de o inestimabilă valoare care au plecat dintre noi în 2009. Si nu au fost deloc puţini. Mai jos doar o parte, cei mai cunoscuţi, populari, lista lor nu este completă.

RIP, Odihnească-se în pace

 
Michael Jackson – în data de 25 iunie 2009, inima megastarului a încetat să mai bată în urma unui stop cardiac provocat de medicamente.

Gheorghe Dinică – unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor a trecut în nefiinţă la data de 10 noiembrie 2009, dupa trei săptămâni de suferinţă în urma unei infecţii pulmonare cu multiple complicaţii.

Farrah Fawcett – cunoscută actriţă americană, etalon de frumuseţe feminină în anii ‘70, soţia actorului Ryan O’Neal, a pierdut lupta cu cancerul , părăsindu-ne tot în 2009.

Marian Cozma – unul dintre cei mai talentaţi handbalişti români, este ucis cu trei lovituri de cuţit într-o noapte de februarie într-un club din Ungaria.

Nicu Constantin – un alt mare actor roman moare în toamnă datorită unor probleme pulmonare.

Grigore Vieru – marele poet basarabean s-a stins într-un accident de maşină.

Patrick Swayze – actor american de succes, s-a stins la 57 de ani, pierzând lupta cu cancerul. A murit acasă, înconjurat de prieteni, medicii l-au externat, neavând ce să-i mai facă.

Ion Dolănescu – marele cântăreţ român de muzică populară, a plecat de pe această lume datorita unor probleme cardiace mai vechi, lăsând în urmă o vastă operă muzicală de mii de cântece îndrăgite de toţi românii.

David Carradine – în data de 6 iunie 2009, actorul a fost găsit mort într-o cameră de hotel legat cu e funie de gât şi în jurul organelor genitale, autopsia a stabilit: mort în urma unei practici de auto-asfixiere erotică.

Stephen Gately – unul din membrii formaţiei Boyzone, descoperit mort la reşedinţa sa din Mallorca. Cauza decesului: un edem pulmonar.

Brittany Murphy – decedată la vârsta de 32 de ani în luna decembrie 2009, în urma unui stop cardiac provocat de un medicament. Aceasta devenise dependentă de anestezice, la fel ca Michael Jackson în urma unei operaţii estetice.

Un rezumat după stirileprotv.ro

Breaking news: a murit Gheorghe Dinică

Acum vreo 30 de ani, în 1978 apărea filmul Revanşa. La acea dată aveam 10 ani, vârstă care o are copilul meu în ziua de azi. Am văzut filmul la cinematograf de 5 ori în 3 zile. De atunci mi-a rămas la suflet Gheorghe Dinică, Revanşa, Sergiu Nicolaescu, şi multe altele de care îmi amintesc cu nostalgie şi plăcere în ziua de azi. Astăzi sufletul este trist pentru un om care nu mai este, pentru că îşi aminteşte de mulţi alţii ca el care ne-au părăsit, rămînând în schimb mizeria, societatea şi mocirla în care ne ducem zilele în prezent.
Până acum a vorbit sufletul. În răndurile care urmează va scrie bloggerul care simte nevoia să împărtăşască celorlalţi o informaţie documentată dar seacă, despre acest mare artist care a fost Gheorghe Dinică.

Gheorghe Dinică a murit astăzi în urma unei septicemii, infecţii generalizate, internat fiind de nouă zile în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Motivul septicemiei a fost o bronhopneumonie cu sepsis sever cu multiple disfuncţii de organe.

Conform comunicatului spitalului, maestrul Gheorghe Dinică a fost diagnosticat cu: bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie cu suport vasopresor, insuficienţă renală cronică acutizată, hemofiltrare continuă, insuficienţă respiratorie acută cu suport ventilator, disfuncţie digestivă cu ileus dinamic, disfuncţie hepatică cu sindrom de colestază, deficit sinteză hepatică, disfuncţie hematologică în remisie, practic fiind ţinut în viaţă de aparate până la aceasta oră.
De ceva timp suferea şi de maladia Alzheimer, manifestând uneori simptome destul de evidente la filmările telenovelei de epocă, “Aniela”, unde acesta deţinea un rol.
Multiplele complicaţii cât şi vârsta destul de înaintată au dus în final la decesul artistului.

Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori români, având la activ peste 60 de filme în care a interpretat în majoritatea rolul principal. A trecut în nefiinţă astăzi la venerabila vârstă de 75 de ani.

A mai apus o mare stea, Gheorghe Dinică, născut la 1 ianuarie 1934 – Bucureşti, a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Din capodoperele cinematografice ale actorului Gheorghe Dinică, acest titan al cinematografiei româneşti, amintesc: Străinul (1963), Columna (1968), Cu mâinile curate (1972), Nemuritorii (1974), Un comisar acuză (1975), Acţiunea “Autobuzul” (1977), Revanşa (1978), Secretul lui Bachus (1983), Secretul lui Nemesis (1986), După-amiaza unui torţionar (2001), De ce trag clopotele Mitică (1982), Crucea de piatră – ultimul bordel (1993), Orient Express (2004), Supravieţuitorul (2008), multe alte filme memorabile care ne-au marcat tinereţea şi viaţa.
Lista completa filme în care a jucat Gheorghe Dinică

Întreaga activitate din film, teatru, televiziune, discografie, premii şi distincţii, pe pagina de Wikipedia dedicată actorului Gheorghe Dinică.

Website oficial Gheorghe Dinică, gheorghedinica.ro

Dumnezeu să te odihnească în pace Gheorghe Dinică, îţi mulţumim pentru toate momentele în care ne-ai umplut inimile de bucurie şi extaz.

Ne-a mai părăsit un om mare, care urcă la ceruri să-l încînte pe Dumnezeu cu inegalabilul său har actoricesc.

Last words before the death sentence.

The New York Times publică un studiu făcut din arhivele “Texas Department of Criminal Justice” pe tema:
Care au fost ultimele cuvinte rostite de condamnaţi la moarte înainte de execuţie?
Mai jos câteva exemple din articolul nytimes.com.
Scuze celor care nu se descurcă cu engleza, am considerat că e mai bine să le transcriu aşa cum au fost rostite.

• Go ahead?
• Nothing I can say can change the past.
• I done lost my voice.
• I would like to say goodbye.
• I don’t have anything to say. I am just sorry about what I did.
• I am nervous and it is hard to put my thoughts together. Sometimes you don’t know what to say.
• Man, there is a lot of people there.
• I have come here today to die, not make speeches.
• Where’s Mr. Marino’s mother? Did you get my letter?
• I want to ask if it is in your heart to forgive me. You don’t have to.
• I wish I could die more than once to tell you how sorry I am.
• I don’t think the world will be a better or safer place without me.
• I am sorry.
• I want to tell my mom that I love her.
• I caused her so much pain and my family and stuff. I hurt for the fact that they are going to be hurting.
• I am taking it like a man.
• Kick the tires and light the fire. I am going home.
• They may execute me but they can’t punish me because they can’t execute an innocent man.
• I couldn’t do a life sentence.
• I said I was going to tell a joke. Death has set me free. That’s the biggest joke.
• To my sweet Claudia, I love you.
• Cathy, you know I never meant to hurt you.
• I love you, Irene.
• Let my son know I love him.
• Tell everyone I got full on chicken and pork chops.
• I appreciate the hospitality that you guys have shown me and the respect, and the last meal was really good.
• I can’t take it back.
• Lord Jesus forgive of my sins. Please forgive me for the sins that I can remember.
• All my life I have been locked up.
• I am tired.
• I deserve this.
• A life for a life.
• I’m ready, Warden.

Chiar mă afectează moartea lui Patrick Swayze, de aia scriu. Mă îngrozesc când mă gândesc că din nou toate blogurile din românia vor arăta ca nişte necrologuri, apropos de MJ.
Ar trebui să înfiinţez o nouă categorie pe blog “De plâns”. Până acum am De râs, De toate, De demult.

Prima dată am văzut Dirty Dancing în 1990 în Timişoara, acolo am locuit aproape un an. Atunci imediat după revoluţie când toată lumea credea că în românia va fi superbine.

Ghost (1990) l-am văzut mult mai târziu din întâmplare, prin 1997 pe ProTV cu o antena terestră instalată în Ineu la deal la cabană la înălţime. Pe vremea aia ProTV-ul se emitea terestru de la Oradea, la Ineu încă nu era băgat în reţeaua de cablu.

În trecut am mai scris:
Da, îmi este frică, dar voi continua să lupt
Patrick Swayze se simte mai bine (n-a fost să fie)

Preconizat să apară pe 28 august în Statele Unite şi pe 11 septembrie la noi.
De abia aştept, unul din genurile mele preferate. Thriller, suspans, moarte, mister. Am văzut de mai multe ori şi primele trei filme din serie. După ce-am văzut în trailer-ul de mai jos nu voi fi dezamăgit!
Mai multe info: IMDB
 

Am citit azi o ştire în presă cum că o italiancă care pierduse cursa Airbus A330, al companiei Air France care s-a prăbuşit în Atlantic a murit ieri în accident de maşina în Austria. Exact ca în trilogia cinematografică Final Destination, de ce e scris în destin tot nu scapi. Şi de data asta viaţa întrece filmul. Interesant de urmărit soarta celorlalţi care au ratat cursa în ultimul moment dintr-un motiv sau altul.

La începutul acestei săptămâni a decedat soţia manelistului Florin Salam în spitalul Floreasca din Bucureşti. Se întâmplă, nu ştii ce aduce ziua de mâine, dar citind articolele apărute pe această temă constat cu mirare citind comentariile că “haterii de internet” de profesie nu au ratat ocazia să-şi dea arama pe faţa referitor la acest eveniment. Astfel am citit destule comentarii care abundă în expresii precum un ţigan în minus, cioară beţivă, pagubă-n ciuperci, ş.a.

Ţigan sau nu, manelist sau academician, a murit un om la urma urmei, de unde şi de ce atâta bucurie, intoleranţă şi ură rasială de la semenii noştrii care se pretind mult mai presus decât aceştia doar din motivul că au pielea mai albă şi mai mulţi ani de aşa zisă şcoală pe diploma din sertar sau de pe perete.

În profesia pe care o practic am avut nenumărate ocazii să cunosc tot felul de oameni, români cel puţin la fel de murdari, hoţi, mincinoşi şi leneşi. Diferă doar procentul per etnie.
Nici mie nu-mi plac manelele ca gen muzical, chiar mă enervează, sunt sigur că nu o să-mi placă vreodată, dar de aici până să te bucuri de moartea cuiva, e o distanţă uriaşă.
Am găsit zilele trecute pe net o poză care îi înfăţişează pe cei doi la nunta lor care a avut loc cum trei ani. Privind imaginea, nu văd nimic nelalocul lui, nu văd nimic de prost gust sau aiurea, văd doi tineri fericiţi şi atât.