Breaking news: a murit Gheorghe Dinică

Acum vreo 30 de ani, în 1978 apărea filmul Revanşa. La acea dată aveam 10 ani, vârstă care o are copilul meu în ziua de azi. Am văzut filmul la cinematograf de 5 ori în 3 zile. De atunci mi-a rămas la suflet Gheorghe Dinică, Revanşa, Sergiu Nicolaescu, şi multe altele de care îmi amintesc cu nostalgie şi plăcere în ziua de azi. Astăzi sufletul este trist pentru un om care nu mai este, pentru că îşi aminteşte de mulţi alţii ca el care ne-au părăsit, rămînând în schimb mizeria, societatea şi mocirla în care ne ducem zilele în prezent.
Până acum a vorbit sufletul. În răndurile care urmează va scrie bloggerul care simte nevoia să împărtăşască celorlalţi o informaţie documentată dar seacă, despre acest mare artist care a fost Gheorghe Dinică.
Gheorghe Dinică a murit astăzi în urma unei septicemii, infecţii generalizate, internat fiind de nouă zile în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Motivul septicemiei a fost o bronhopneumonie cu sepsis sever cu multiple disfuncţii de organe.
Conform comunicatului spitalului, maestrul Gheorghe Dinică a fost diagnosticat cu: bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie cu suport vasopresor, insuficienţă renală cronică acutizată, hemofiltrare continuă, insuficienţă respiratorie acută cu suport ventilator, disfuncţie digestivă cu ileus dinamic, disfuncţie hepatică cu sindrom de colestază, deficit sinteză hepatică, disfuncţie hematologică în remisie, practic fiind ţinut în viaţă de aparate până la aceasta oră.
De ceva timp suferea şi de maladia Alzheimer, manifestând uneori simptome destul de evidente la filmările telenovelei de epocă, “Aniela”, unde acesta deţinea un rol.
Multiplele complicaţii cât şi vârsta destul de înaintată au dus în final la decesul artistului.
Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori români, având la activ peste 60 de filme în care a interpretat în majoritatea rolul principal. A trecut în nefiinţă astăzi la venerabila vârstă de 75 de ani.
A mai apus o mare stea, Gheorghe Dinică, născut la 1 ianuarie 1934 – Bucureşti, a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
Din capodoperele cinematografice ale actorului Gheorghe Dinică, acest titan al cinematografiei româneşti, amintesc: Străinul (1963), Columna (1968), Cu mâinile curate (1972), Nemuritorii (1974), Un comisar acuză (1975), Acţiunea “Autobuzul” (1977), Revanşa (1978), Secretul lui Bachus (1983), Secretul lui Nemesis (1986), După-amiaza unui torţionar (2001), De ce trag clopotele Mitică (1982), Crucea de piatră – ultimul bordel (1993), Orient Express (2004), Supravieţuitorul (2008), multe alte filme memorabile care ne-au marcat tinereţea şi viaţa.
Lista completa filme în care a jucat Gheorghe Dinică
Întreaga activitate din film, teatru, televiziune, discografie, premii şi distincţii, pe pagina de Wikipedia dedicată actorului Gheorghe Dinică.
Website oficial Gheorghe Dinică, gheorghedinica.ro
Dumnezeu să te odihnească în pace Gheorghe Dinică, îţi mulţumim pentru toate momentele în care ne-ai umplut inimile de bucurie şi extaz.
Ne-a mai părăsit un om mare, care urcă la ceruri să-l încînte pe Dumnezeu cu inegalabilul său har actoricesc.