Da, asta m-a frământat cel mai mult în ultima vreme, dar n-am vrut să scriu pe blog înainte să treacă o minimă perioadă de timp să văd ce se întâmplă, ce vreau şi ce gândesc acum. N-avea rost să scriu un post cu titlul “De mâine mă las de fumat” sau “M-am lăsat de fumat de o oră!”
Tentative am mai avut, ultima nereuşită a fost anul trecut când am rezistat să stau fără ţigară doar două luni jumate. M-am păcălit singur cu înlocuitori, plasturi, gumă Nicorette, dar n-aveam de unde şti înainte să încerc. Astea calmează pofta de moment dar fac mai mult rău decât bine pentru că menţin nicotina în corp. Atât că o introduci pe altă cale. Dupa ce corpul metabolizează nicotina apare necesitatea de a o completa la loc, şi asta se conştientizează prin nevoia de ţigară, niciodată n-am gândit: ce bine ar fi să bag o gumă în gură!
După câteva luni de chin vezi că dorinţa de fumat nu dispare (nici n-are cum, cu nicotina prezentă în corp), în schimb dispare voinţa, îşi face loc deznădejdea şi cedezi.
De vreo două luni mi-a căzut mură-n gură pe Twitter cartea lui Allen Carr
“În sfârşit nefumător”, în format PDF, 183 de pagini. Pentru asta, mulţumesc @maria_vio , n-am uitat, ţi-am spus atunci “impresiile la sfârşit”, şi iată, mă ţin de cuvânt, voi vorbi şi despre carte.
Deci, am descărcat cartea, am citit pe loc 40 pagini până m-am plictisit, după care am mai lăsat documentul să zacă încă vreo 2 luni pe Desktop că “nu e momentul”, mereu aveam ceva mai urgent de făcut.
În ziua în care am reluat şi terminat întreaga lectură, deja nu mai fumam de o zi, dar curiozitatea sau nevoia de ajutor m-au împins până la urmă să văd ce scrie acolo, nu regret că am citit-o, nu contest că m-au ajutat enorm o grămadă de sfaturi.
Foarte multă informaţie concentrată, psihologie, experienţă în domeniu, exemple motivante, mod de abordare a problemei, nu scrie nimic magic care să te hipnotizeze şi să te facă din secunda următoare să nu mai doreşti să fumezi. Te învaţă să zicem să priveşti jumătatea plină a paharului, îţi descrie eşecurile altora din care să tragi învăţăturile necesare.
În mod intenţionat autorul cărţii neagă existenţa sevrajului, cuvântul sevraj nu ştiu dacă e pomenit de 2 ori maxim în întreaga carte, în loc de “sevraj sever” cum ar fi corect, sunt folosite expresiile “ar fi posibil să apară aşa nişte tulburări, o senzaţie de gol…”
Cine s-a lăsat de fumat sau măcar a încercat să se lase ştie că “fleacurile” astea nu sunt deloc fleacuri şi “senzaţiile” te pot face foarte bine să te urci pe pereţi în primele zile.
În a doua jumătate a cărţii se tot pomeneşte de “Metoda uşoară” de a te lăsa de fumat. Adică stingi ultima ţigară şi gata, îţi spui: din acest moment sunt nefumător. Rahat. Trec cu vederea faptul că omul spune gogomania asta că vrea totuşi să te ajute, să te facă să crezi că e ceva simplu.
Adevarul este că nu există “Metodă uşoară” de a te lăsa de fumat. Te ajută însă foarte mult, e crucial în acele momente grele să fii motivat şi informat. Cartea e genială din acest punct de vedere. Ai fumat ca boul 25 de ani, n-o să-ţi fie usor să renunţi dintr-o dată, dar rabzi, e problema ta, e suferinţa ta, n-o să se chinuie Allen Carr pentru tine nici o secundă. Sevrajul de adictie la nicotină e cumplit, nu e un banc. Autorul îţi spune lucruri 100% adevărate, te ajută, îţi povesteşte greşelile altora pentru a trage învăţăturile de minte fără a le repeta.
Concluzia finală este, da, citeşte cartea dacă doreşti să renunţi la fumat, nu ai nimic de pierdut, doar de câştigat, cartea în cauză este de departe cea mai bună literatură de informare, cel mai bun ghid de ajutor în domeniu. Nu există ceva similar sau echivalent care să se ridice la acelaşi nivel.
| Despre mine şi cum mă simt… |
De data asta simt eu că e pe bune. Ultima ţigară am stins-o sâmbăta trecută.
Primele trei zile au fost un iad, credeam că n-o să-mi mai treacă niciodată. Acum mă simt bine. Nu mai îmi doresc ţigară deloc. Nici măcar să văd la televizor. Totuşi odată la câteva ore mai am nişte reflexe necontrolate de a mă ridica sau a duce mâna la buzunar, dar nu mă deranjază. Vor dispare cu timpul. Oricum asta nu se compară cu ce am simţit primele zile.
Dimineaţa (sau mă rog, pe la amiază) când mă trezesc, primul gând care îmi trece prin minte este întrebarea dacă chiar nu mai fumez sau doar am visat că m-am lăsat.
Cafea tot mai beau două pe zi, dar nu-mi declanşază pofta de ţigări.
De când am pus punct n-am mai stat lângă cineva care fumează şi nici nu sunt curios, nu mă interesează ce parere voi avea acum despre cum miroase ţigara.
Citeste si: Lasă-te de fumat cu QWITTER
