Acest articol este un pamflet inspirat de poza de mai jos, ar fi bine să precizez de la început, să nu creez derută de la primele rânduri!

Astăzi, 5 martie se împlinesc 57 de ani (pe bune) de la trecerea în nefiinţă în anul 1953 a ilustrului conducător, Iosif Visarionovici Stalin, care a condus vreme de câteva decenii destinele bravului popor sovetic şi al altor câteva popoare vecine după 1945 odată cu împărţirea Europei în est şi vest, după căderea Berlinului, terminarea celui de-al doilea război mondial, moment care coincidea practic cu începutul războiului rece.

Deşi nu l-am apucat, ştiu din cartea de istorie că “binefacerile” epocii staliniste le-au simţit din plin şi românii, alături de cele câteva zeci de milioane de ruşi deportaţi, epuraţi, (a se citi împuşcaţi în ceafă şi aruncaţi la groapa comună), e vorba de disidenţi, intelectuali sau pur şi simplu cei ce nu-i împărtăşeau ideologia şi îndrăzneau să deschidă gura.

Stalin a avut totuşi principalul merit la înfrângerea Germaniei naziste, trupele Armatei Roşii arborând drapelul pe clădirea cancelariei Reichu-lui la data de 9 mai 1945.
În 1943 a fost proclamat omul anului pe coperta revistei TIME, numărul din aprilie.
Dar, ca orice dictator a început bine, şi a terminat prost.

Perioada în care Stalin a condus Uniunea Sovietică este etichetată drept cea mai neagră din istoria URSS.
 

S-400 Triumph, catalogat de armata rusă drept cel mai bun sistem anti-aerian existent, două asemenea instalaţii au fost desfăşurate în regiunea Moscovei, urmând încă două să fie amplasate până la sfărşitul lui 2010.

Sistemul S400 are nişte caracteristici unice, poate distruge orice ţintă, avion, avion fără pilot, rachete balistice sau de croazieră pe o rază de 400 km şi 30 km altitudine.

Sistemul S400 este de trei ori mai eficient decât orice similar sovietic sau străin. Nu există planuri pentru a-l exporta, va face parte doar din dotarea armatei sovietice.

După un articol de rian.ru , aşa procedează vecinii noştrii ruşi, măcar au elaborat o strategie şi e dată publicităţii.

- Vaccinul se inhalează sub formă de spray nazal, de două ori la interval de 10 zile, imunitatea este asigurată un an de la data vaccinării.
- Contraindicaţii: oameni care prezintă alergie la albuşul de ou, copii preşcolari, femei insărcinate, infectaţi cu HIV, oameni deja suferind de răceala, viroze pulmonare, herpes.
- 27% dintre ruşi sunt în favoarea vaccinării propriilor copiilor, 47% se opun.
- În cazul în care o persoană dezvoltă posibile complicaţii ulterioare vaccinării, statul oferă o recompensă de 10.000 ruble (347$) !
 

Un concurs de miss, ce mare scofală la prima vedere…
Locul de desfăşurare este o închisoare de femei din Rusia.
 

    

Sursa, mai multe foto:: webpark.ru

Provocare lansată de publicaţia americană Slate.
Se dau 144 de motive posibile datorită cărora America ar putea dispare de pe suprafaţa pământului, iar vizitatorii votează motivul care li se pare cel mai aproape de adevăr. Fiecare nenorocire este reprezentată printr-o mică imagine sugestivă.

Din data de 7 august, un număr de 60.000 de vizitatori şi-au exprimat părerea, primele 5 motive în ordinea numărului de voturi sint:

- Apocalipsa declanşată datorită rătăcirii unor focoase nucleare, 10,5%;
- Creşterea necontrolată a preţului petrolului, 9,3%;
- Declanşarea de epidemii datorită rezistenţei populaţiei la antibiotice, 8,5%;
- China goleşte depozitul trezoreriei americane, 8,2%;
- Războiul Israeliano – Arab, 7,6%.

La chestionar pot răspunde şi vizitatorii din afara US, mulţi din cei care au votat au accesat site-ul de pe un site sovietic!
 

Imagini din Cernobâl, galerie foto

O impresionantă colecţie de fotografii din Pripiat, Ukraina, micul orăşel din fosta Uniune Sovietică unde trăiau muncitorii centralei nucleare de la Cernobâl. Imediat după teribilul accident populaţia a fost evacuată de urgenţă, totul rămânând aşa cum a fost atunci. Timpul parcă a stat în loc. Vreme de zeci, poate sute de ani de acum încolo nivelul radiaţiilor din mediul înconjurator fac imposibilă orice prezenţă umană în acele locuri. Se mai aventurează doar reporteri, cercetători, echipaţi corespunzator în costume antiradiaţii.

Galerie foto: community.livejournal.com/abandonedplaces
 

    

Data de 9 mai 1945 marchează în istorie sfârşitul celui de-al doilea război mondial. De atunci au trecut 64 de ani.
La cartierul general sovietic din Berlin se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei – sfârşitul celui de–al doilea război mondial.
Oare mai există vreun supravieţuitor român care a luat parte la acele zile de foc ale istoriei în care şi armata română şi-a adus o importanţă majoră, grăbind semnificativ sfirşitul celui de-al treilea Reich?
 

    

Pe 26 aprilie 1986, datorită unor teste de putere nesăbuite ale “specialiştilor” sovietici (nişte tehnicieni care nu erau nici măcar ingineri în fizică nucleară) explodează reactorul nr.4 al centralei atomo-electrice de la Cernobâl. Mari cantităţi de particule şi radiaţii nucleare sunt răspândite în atmosferă şi purtate de vânt prin toată Europa. Sovieticii încearcă să ascundă acest lucru, dar autorităţile suedeze dau prima dată alarma, detectând în atmosferă radiaţii cu 40% mai mult decât nivelul normal. În cele din urmă ruşii recunosc că a avut loc un accident de proporţii majore.
Norocul a fost că s-a produs o explozie termică, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declanşarea unei reacţii în lanţ de fisiune, adică explozie nucleară, dacă acest lucru s-ar fi întimplat, cele aproximativ două tone de bare de uraniu îmbogăţit cât conţinea reactorul ar fi fost suficiente pentru raderea de pe suprafaţa pământului a întregii Europe.
Pe vremea aceea, în regimul trecut, eram în clasa a XII-a în liceu, îmi amintesc foarte bine că autorităţile de la Bucureşti au păstrat secretul şi tăcerea o vreme în mass media, dar neoficial se ştia oricum. Noutăţile se puteau afla în zona noastră de la televiziunea maghiară de peste graniţă care prezenta ample buletine de ştiri, cu asta începeau ştirile, cu hărţi detaliate despre cum avansa norul radioactiv prin Europa. S-au mai auzit nişte zvonuri atunci, nu ştiu dacă adevărate sau nu, cum că prin nordul Moldovei mureau păsări şi alte animale.
Numărul real al morţilor probabil că n-o să fie recunoscut niciodată de autorităţile de la Moscova.