Azi am avut o zi de căcat.
Nevoit fiind să merg cu maşina pentru nişte probleme la Arad, de nevoie, nu la plimbare, a trebuit pentru a nu ştiu câta oară să suport circulaţia imposibilă din acest imposibil oraş care nu mai termină de ani de zile să-şi asfalteze străzile, să-şi astupe gropile, şi să schimbe liniile de tramvai în special. Mai bine şi-ar fi facut metrou în pula mea, la 10 metri sub pamânt să nu deranjeze pe nimeni. Pe kilometrii întregi se schimbă liniile cum spuneam, se sapă vreo 2 metri adâncime, se toarnă beton, după aia am vazut că se întinde ceva folie de plastic cu rol să amortizeze vibraţiile, după aia se mai adaugă pământ, nisip, căcat, pietre, măsa mai ştie ce şi iar căcat după care se montează liniile noi de tramvai ! Tind să cred după amploarea lucrărilor şi a deranjului aferent că arădenii sunt hotăriţi sa circule tot cu tramvaiul şi în mileniul patru. Îmi pare rău de ei, bine că nu trebuie să suport asta zilnic.
Dacă lucrările au ajuns cumva într-o intersecţie importantă precum cea de la podgoria, am pus-o, pentru că se formează cozi de sute de metri de metri de maşini, poliţişti care dirijează se cacă pe ei că tot n-au ce face, şoferii nu trec cu 50km/h prin gropi, pământ şi aia pe o singură bandă rămasă neblocată de construcţii şi săpături.
Scârbos, ştiu, deja v-i s-a făcut greaţă citind şi gândindu-vă ce naşpa ar fi să treceţi chiar dumneavoastră prin aşa ceva.
Dacă credeţi că numai de la atât consider că am avut “a fucking day” astăzi, vă înşelaţi. Odată ajuns în centru, trebuie să găseşti un loc de parcare să opreşti, să intri unde ai treabă ca doar n-ai venit numai aşa “să-ţi vadă curu’ calea” cum e o vorbă în ardeal. Oraşul este destul de zgârcit şi la capitolul parcări, dar să zicem că găseşti 3 metri de loc gol, şi tragi pe dreapta.
Eşti departe de a-ţi regăsi calmul, pentru că din acest moment pot apare în orice clipă puleţii de la primărie care se ocupă de împărţit amenzi, cred că după metoda “iţi fotografiem maşina, proces verbal în lipsă şi trimis premiul prin poştă acasă”. Bănuiesc că aşa lucrează că i-am văzut cu aparatul foto, nu ştiu sigur că n-am avut de-a face cu ei, dar poţi să vezi o grămadă prin oraş, au nişte costume şi vestă reflectorizantă. Deci nu poţi să-ţi vezi liniştit de cumpărături şi de treaba ta că pot apare alţii să îţi strice ziua cât ai clipi. Nici nu mai ştiu unde e voie să parchezi şi unde nu, că peste tot s-a făcut stăpână primăria, nu că ar fi problemă de semnele de circulaţie de oprire sau staţionare interzisă.
Acest post ar fi departe de a fi complet, dacă nu aş pomeni şi despre TIR-uri, BARIERĂ, ŞOSEA DE CENTURĂ. Dacă nu aş scrie şi despre asta, tot n-aş avea motive suficiente să fac nişte urări numai de bine edililor, primarilor, arhitecţilor, inginerilor proiectanţi şi evident mamelor aferente acestora. A tuturor celor care au gândit şi realizat căile de acces în oraş împreună cu şoseaua de centură.
S-o luăm sistematic. Aradul se află la 50 de km distanţă de Vama Nădlac, şi 70 km distanţă de Vama Vărşand. Este cam între ele. Trei sferturi din tirurile care intră în ţară prin aceste două importante puncte de trecere se îndreaptă spre Arad. Din ambele direcţii se întîlnesc la un moment dat pe şoseaua de centură. Trafic infernal. Şoseaua de centură este intersectată de o trecere de cala ferată, şi aia importantă.(care merge spre Deva). Dacă se închide bariera, (destul de des), în 15 minute se formează o coadă de 3 km de tir-uri şi maşini.
La o distanţă de doar 50 de metri de barieră din şoseaua de centură se bifurcă drumul DN 79A direcţia Ineu, Sebiş, Moneasa. Bătuţii de soartă care vin de pe acel drum, şi prind barieră, trebuie să aştepte să treacă trenul, să treacă prin faţa lor câţiva kilometri de tir-uri, şi abia apoi pot face la stânga să treacă şi ei de barieră să poată intra în Arad.
Nu exagerez dacă afirm că o bună parte din succesul zilei la Arad este dat de ecuaţia: “prindem sau nu barieră?”
De abia dupa vreo două sute de metri traficul important pe centură se desparte, înspre Deva, respectiv Timişoara.
Sper să citească acest post şi domnul primar Falcă, şi toţi cei care sunt răspunzători într-o măsură sau alta de mizeriile descrise mai sus. Ştiu că ştiaţi dar nici nu faceţi nimic să îndreptaţi măcar ce se poate, atât cât să nu vă înjure lumea. Deşi sunt născut în Arad, o spun cu toată sinceritatea că în ultimii ani a început să-mi fie scârbă să mai vizitez oraşul.
