Curiozitatea m-a împins să fac azi pe dracu-n patru să văd filmul care a luat cele mai multe premii Oscar. L-am văzut şi am rămas dezamăgit.
Filmul este cronica unui pluton de soldaţi americani pe frontul din Iraq.
Cu siguranţă nu are alt merit decât faptul că tratează problema eroismului soldatului american, care chipurile a venit în Iraq să aducă democraţia şi libertatea. Se pare că şi institutia celei mai înalte distincţii de film a început să fie politizată, dacă pe astfel de criterii se poate acorda un Oscar.
Ce pot să spun despre film:
- subiect, emoţie artistică aproape de zero absolut.
Nu iese în evidenţă prin nimic, genul de film care a doua zi ai uitat că l-ai văzut şi după o săptămână dacă arunci o privire în folderul cu filme văzute te intrebi ce dracu e în subfolderul cutare, numele nu-ţi mai spune nimic.
- scenariu bine definit, intrigă, desfăşurarea evenimentelor, final lipsesc efectiv, scenariul poate fi considerat ordinul de zi al oricărei subunităţi de pe front;
- film filmat cu camera în mână de la început la sfârşit, dă senzaţia de reportaj făcut în grabă, lucru neprofesionist;
- film în care se fumează sau se aprinde o ţigară în medie la 10 minute.
Dacă cei care fumează sunt soldaţi americani şi trag cu sete din ţigară pentru că se tem de perspectiva unei posibile morţi iminente, îi scuzăm, e voie să-i vadă toţi copiii planetei delectându-se cu o ţigară sănătoasă între o snipereală şi o dezamorsare de bombă.
[Ştiu că războiul e nasol, acum eşti şi peste un minut poţi fi de domeniul trecutului, dar asta e, filmul e povestea unor oameni care au ales de bună voie să meargă acolo ca să-i ucidă pe alţii pentru foarte mulţi bani, dar trebuia să i-a în calcul şi cealaltă variantă.]
- mai putem vedea soldaţi stresaţi care beau în timpul liber şi de plictiseală chiar se iau la bătaie cărându-şi pumni în stomac.
- în rest, soldatul american într-o ţară străină este atotputernic, ştie să ţipe meseriaş “mâinile sus deasupra capului şi în genunchi altfel te împuşc”, şi chiar o face dacă nu te conformezi că doar e dumnezeu, cam asta-i filmul de la cap la coadă.
Cu părere de rău pentru timpul pierdut o spun că nu exista nici măcar un pasaj sau o scenă, întamplare care să-mi fi placut, să-mi rămână ceva deosebit în memorie să mă facă să presupun măcar că odată şi odată voi dori sa revăd acest film.
