Ne lipseşti, Stalin!

Acest articol este un pamflet inspirat de poza de mai jos, ar fi bine să precizez de la început, să nu creez derută de la primele rânduri!

Astăzi, 5 martie se împlinesc 57 de ani (pe bune) de la trecerea în nefiinţă în anul 1953 a ilustrului conducător, Iosif Visarionovici Stalin, care a condus vreme de câteva decenii destinele bravului popor sovetic şi al altor câteva popoare vecine după 1945 odată cu împărţirea Europei în est şi vest, după căderea Berlinului, terminarea celui de-al doilea război mondial, moment care coincidea practic cu începutul războiului rece.

Deşi nu l-am apucat, ştiu din cartea de istorie că “binefacerile” epocii staliniste le-au simţit din plin şi românii, alături de cele câteva zeci de milioane de ruşi deportaţi, epuraţi, (a se citi împuşcaţi în ceafă şi aruncaţi la groapa comună), e vorba de disidenţi, intelectuali sau pur şi simplu cei ce nu-i împărtăşeau ideologia şi îndrăzneau să deschidă gura.

Stalin a avut totuşi principalul merit la înfrângerea Germaniei naziste, trupele Armatei Roşii arborând drapelul pe clădirea cancelariei Reichu-lui la data de 9 mai 1945.
În 1943 a fost proclamat omul anului pe coperta revistei TIME, numărul din aprilie.
Dar, ca orice dictator a început bine, şi a terminat prost.

Perioada în care Stalin a condus Uniunea Sovietică este etichetată drept cea mai neagră din istoria URSS.