Fotografii, imagini sat Nadas, septembrie 2009
Astăzi am petrecut o bună parte din zi într-o deplasare în interes de servici în satul Nadăş, jud Arad. Am luat şi camera foto cu mine. Eu am mai vizitat localitatea de multe ori în urmă cu câţiva ani, aşa că nu m-a surprins nimic, dar pentru cine vede prima dată satul sau nişte fotografii este inedit faptul că decorul pare desprins dintr-un film vechi din anii ’50. Acolo parcă timpul a stat in loc. Tot aşa a arătat şi acum 15 ani, nu văd să se fi schimbat mare lucru.
Ici – colo mai vezi pe casele oamenilor câte o antenă de Digi sau Dolce, destul de rar mai trece câte o maşină lăsând un nor de praf în urmă. Majoritatea tinerilor sunt plecaţi de mult la oraş, în sat predomină vârstnicii, care te privesc blând şi curios cu privirea parcă îngreunată de povara anilor ce-i apasă.
Călătoria asta mi-a răscolit nişte amintiri vechi şi frumoase legate de o anume persoană.
Ca să ajungem în Nadăş am parcurs cu maşina traseul Ineu, Mocrea, Chier, Târnova, Dud, Tauţ şi în final Nadăş, punct terminus de altfel, mai departe nu se află nimic altceva în afară de pădure şi dealuri.
În galeria foto se află patru imagini din interiorul unei vechi instituţii abandonate. Nu mi-a venit să cred că tot mobilierul se afla înauntru la locul lui, condiţii în care uşa de afară de la intrare era cu legată cu sârmă în loc de lacăt, cine ştie de câţi ani…
Până acum câţiva ani nici asfalt nu exista dincolo de comuna Tauţ, pe o distanţă de 7 kilometri, doar un drum prăfuit de ţară.
Pe traseu, între Nadăş şi Tauţ, Lacul de acumulare şi barajul, punct de atracţie turistic şi agrement, camping, cabane din lemn, un articol complet şi documentat într-un post viitor.
Imagini din Nadas vizioneaza diapozitiv
Articol asemanator din zona: Lacul de la baraj Tauţ îngheţat