Pentru că a sosit sezonul vacanţei, concediului şi al călătoriilor în ţară şi în afară, programul
Sony Map Route planner este de un real folos celor care au de făcut un drum mai lung cu maşina şi vor să facă unele calcule de distanţe în kilometri între două puncte, sau stabilirea unui traseu dinainte.

Se descarcă, dezarhivează, după care se dă dublu click pe SONYMAP.exe.
Nu necesită instalare propriuzisă.

Download, descarcă Sony Map Route planner, Harta Rutieră a Europei.
 

Astăzi am găsit o campanie interesantă, iniţial pe FaceBook, de unde am ajuns la gandestebiz.ro.

Este vorba de Susţine printul! Fă-ţi abonament!.

Prin abonamentul plătit de tine, ajuţi un ziar, revistă, nu conteaza care, să nu moară. Mai multe motive şi amănunte la linkul de mai sus.

Deci nu e vorba de vreo campanie cu bannere sclipitoare plăcute blogosferei la care sa aderăm cu sutele de dragul Zelist-ului şi a sidebarului colorat.

Probabil a-ţi auzit că în ultima vreme multe ziare falimentează, o duc tot mai greu, în orice caz cu toate că îmi petrec multe ore zilnic în online, nu sunt de părere că ziarul scris, tipăritura trebuie să moară. Nici nu cred că se exclud reciproc.

Cum mi-am trăit mai mult de jumătate de viaţă în epoca printului şi în trecut eram veşnic abonat la câte ceva începând cu Revista Cutezătorii, Tehnium, şi mai multe, am hotărât să-mi fac un abonament, de dragul vremurilor de altă dată, să mai văd cum e să verific cu nerăbdare cutia poştală în fiecare zi. Citit ziar la cafeaua de după masă, tabieturi, chestii, socoteli. Mai rămâne doar să studiez oferta şi să nu fie ceva scump. Probabil un ziar gen Adevărul, Jurnalul National, etc.

Asta am înţeles citind articolul lui Cristian Manafu şi întreaga metodologie publicată de Bogdan Manolea.

Deci, vrei să pui un video embed pe blog, plăteşti.
Vrei să pui un clip audio, plăteşti.

Nu prea am avut eu nervi să citesc amănunţit întreaga metodologie, dar oricum este un căcat românesc de lege, adică ceva ambiguu, care să poată fi aplicată după bunul plac. Ca orice lege românească care e facută să fie comentată, nu respectată.

În primul rând nu sunt de acord cu aberaţia pentru motivul:

- Cum poţi pretinde bani de la cineva care nu încaseaza bani de pe urma blogului?
- Eu sau alt blogger m-am dus vreodată la vreun artist să-i cer bani pentru reclama care i-o fac scriind despre el? Dacă prin absurd aş face-o, aş primi un raspuns de genul: păi domnule Adrian, nu mă interesează reclama ta pe blogul tău pe blogul tău de 800 unici pe zi, pot trăi foarte bine şi fără ea. În mod analog aş putea şi eu da o replică, – păi domnule artist, consideri că te-am păgubit cu ceva dacă mai intră câţiva şi la mine şi dau PLAY, cu promovarea dumitale gratis cum rămâne?
Ba mai mult, cine dă PLAY la un embed, eşti absolut sigur că ar cumpăra şi CD-ul, adică dă un PLAY pentru că ştie că e gratis, dar asta demonstrează în vreun fel că ar fi dispus să-ţi şi platească ţie pentru albumul complet?

Oricum apar multe nelămuriri.

- Înainte să apară aşa zisa metodologie, de ce nu s-a publicat o listă cu artiştii români înscrişi în UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor) pentru a şti exact care are o problemă cu mediul online? Nu se poate ca absolut toţi să fie împotriva apariţiei pieselor lor pe bloguri.
Mozart sau alţii care sunt morţi de 100 de ani intră în aceaşi oală?

- Legea se aplică şi pentru piesele străine? În cazul acestora, cine vrea să i-a banii, tot UCMR-ADA ?

- Ce să înţeleg prin “fundal”? Dacă eu fac un videoclip în care mă filmez pe mine cum îmi spăl maşina, iar în fundal se aude muzică de la casetofonul din maşină amestecat cu zgomotul furtunului prin care curge apa, înseamnă că videoclipul mai are valoare de operă muzicală?

- În cazul unei reclame video care un “fundal” muzical de 20 de secunde, deci nu piesă/operă completă, are careva tupeul să solicite bani?

Dacă îmi plăcea să arunc cu bani de-am-pulea la stat şi la toate organizaţiile, mă făceam patron în ţara asta de căcat şi atunci aş fi plătit la greu impozit pe profit nerealizat, impozit forfetar, sau bani aiurea la garda financiară, aşa de chestie ca s-au deranjat sa-mi treacă pragul.

Este de la sine înţeles că tot ce înseamnă articol despre solist/trupă/cântăreţ român pe acest blog va zbura afară în mai puţin de 24 de ore de parcă nici n-ar fi fost. Şi cum spuneam, dispare articolul în întregime, nu doar embed-ul. Să se sature de bani toată lumea, că obsesia cu taxarea bloggerilor e mai veche puţin, nu e de ieri de azi. Deci odată şi odată tot trebuia să se întâmple.

In aceste momente se deruleaza finala ROBLOGFEST 2010 la Fratelli-Bucuresti.

Ma uit la streamingul live, sonorizarea e proasta, iar pe ecranul din spate se proiecteaza emblema roblogfest si numele sponsorului pentru fiecare categorie. Numele blogului castigator mai putin, ca si cum n-ar fi important.

Pe masura ce se lamuresc lucrurile voi completa lista.

Filmarea e jalnica, pe noi ne intereseaza sa auzim zgomotele, rasetele si rumoarea din sala, nu ce se vorbeste la microfon pe scena.

Cine a câştigat ROBLOGFEST 2010

CÂŞTIGĂTORI PE CATEGORII ROBLOGFEST

1. Personal & Infotainment – vot public
Blog colectiv – dailycotcodac.ro
Blog sub 18 ani – kristofer93.com
Blog de muzica – blacksheepsound.ro
Blog culinar – gospodini.blogspot.com
Blog de filme – filmetari.com
Blog de sport – footballclub.ro
Blog travel – viajoa.ro
Blog de fashion – alomoda.ro
Cel mai popular blog – dailycotcodac.ro

2. Profesional – vot jurizat
Blog foto – mongolia.ro
Blog despre comunicare (media & advertising) – tolo.ro
Blog cultural (literatura, istorie) – veiozaarte.ro
Blog de design/creatie – kitblog.com
Blog despre politica – doc.hotnews.ro
Blog despre business – riscograma.ro
Blog despre tehnologie – web-analytics.ro
Blog de jurnalist – comanescu.hotnews.ro

3. Comunicare si Social Media – vot jurizat
Blog de brand/produs – bmwblog.ro
Blog de companie – avonspaceblog.ro
Social media: Twitter pentru o companie – twitter.com/mondeninfo
Social Media: Facebook pentru o companie – facebook.com/academiacatavencu
Comunicare: best use of social media intr-un mix de comunicare – concurslg.ro
Comunicare: campanie pe social media – cinemalg.ro

Acestea sunt avioanele de luptă care vor echipa forţele armate ale româniei în următorii ani. Foarte bine, dar mă întreb pe ce bani, într-o ţară ruptă de sărăcie şi corupţie care se împrumută pentru a putea plăti pensiile şi ajutoarele de somaj, nu cred că aceasta era prioritatea numărul unu. Eventual interesul comisionului şi al altor ţări de a scăpa convenabil de nişte aparate uzate fizic şi moral.

Din ce-am citit în presă am reţinut că nu vor costa decât un chilipir de un miliard de dolari, în condiţiile în care sunt second hand şi doar 24 de bucăţi, nu 48 de avioane noi cum s-a discutat anterior, care ar fi costat 4.5 miliarde de euro. Aşadar trebuie să ne bucurăm că scăpăm ieftin, se conturează înca o afacere bună pentru români!

Asupra utilităţii lor, adică la ce o să le folosim aici in ţară, sunt şi mai nedumerit. Ne vom apăra de ruşi, unguri sau poate iranieni?
Mi-am adus aminte de ştirea de alaltăieri cu avionul de pasageri deturnat de un nebun care a dat un telefon să ameninţe cu bomba, şi avionul în cauză a trebuit escortat până la aterizare de două avioane MIG 21 LANCER supranumit “sicriul zburător”.
Să fie simplă coincidenţă faptul că la două zile dupa incident se întruneşte CSAT şi i-a decizia de a achiţiziona avioane de vânătoare?

Pe când un submarin nuclear pentru România? Până atunci e bun şi avionul de vânătoare, e aur curat la vreme de criză!
 

 
[sursa imagini: airliners.net]

Cum i-a venit şi lui rândul să expire că e bătrân de 10 ani, azi am pornit spre Arad cu unica misiune de a depune nişte hârtii în vederea eliberării noului permis de conducere. Ar trebui să precizez că sunt genul de om care ar face orice numai să nu aibe de lucru cu hârtii, stat la coadă, ghişeu, etc. Sincer, mă aşteptam ca ziua de azi să fie una din cele mai proaste zile ale acestui an. Dar mi-am făcut probleme degeaba, totul a decurs minunat, în mai puţin de 30 de minute am trecut pragul a două instituţii, timp total de stat la coadă, zero, am plecat de acolo cu treaba rezolvată. Aproape nu-mi vine să cred că în românia mi s-a putut întâmpla ceva bun, o surpriză plăcută.

Cred că am rămas eu cu imaginea întipărită în minte a cozilor infernale de la poliţie din anii ’90 de când stăteai cu zilele pe acolo după un permis sau paşaport. De atunci văd că treburile s-au schimbat mult în bine.

De ce ai nevoie pentru preschimbarea permisului de conducere:
- act identitate original şi copie;
- taxa plătită la CEC de 68 lei;
- fişa posesorului de permis auto (de la copiat acte)
- permisul vechi (dacă nu a trecut de data expirării nu se mai face fişa medicală)
- dosar plic
(fotografia pentru permis se face la poliţie unde se predă dosarul şi se lasă un specimen de semnătură pe un touchscreen)

Toate ca toate, dar nici măcar nu trebuie să te deplasezi a doua oară pentru a-l ridica, la sfârşit îţi este expediat prin poştă acasă în două, trei zile lucrătoare!

Incredibil de simplu, rapid şi civilizat, nu pot să-mi revin, să cred că întradevar s-a rezolvat fără bătaie de cap!

Diverse imagini cu reclame la diferite produse, servicii din perioada comunistă. Celor mai tineri care nu au prins perioada respectivă s-ar putea să li se pară amuzant, cei trecuţi de 35 de ani sigur îşi vor aminti câte ceva din imaginile de mai jos.
 

 
Citeşte mai mult…

Echipamentele electronice de calcul n-au arătat de când lumea aşa cum le ştim în ziua de azi. Prin anii ’80 în Romania, aşa arăta o cartelă perforată de calculator industrial Felix C256, mare cât un dulap.
Pe cartelă se scria informaţia prin perforare, fiecare cartelă conţinea 80 de coloane şi 10 rânduri care corespundeau a 10 rânduri de cod sursă pentru un program oarecare. Programul în întregime era compus din mai multe zeci/sute de asemenea cartele.
La vremea respectivă, România era printre primele 10 ţări din lume care aveau tehnologie de calcul.

De-a lungul timpului au rămas celebre (sau jenante) unele afirmaţii de personalităţi în legătură cu viitorul tehnicii de calcul:

“Cred că există o piaţă mondială pentru poate cinci calculatoare.”
(Thomas Watson, preşedintele IBM, 1943)

“Nu există vreun motiv pentru care cineva ar vrea un calculator în casa lui.”
(Ken Olson, preşedinte fondator al Digital Equipment Corp., 1977)

“640 KB ar trebui să fie de ajuns pentru toata lumea.”
(Bill Gates, 1981)