De vreo două zile de când mă gândesc să scriu acest post, recunosc că am avut ceva dificultăţi în alegerea titlului, ar fi mers de minune:
- şi săraci şi murdari;
- să ne căcăm pe natură;
- peisaj horror în plin câmp;
- carte de vizită comunală;
- etc…

Peisajele de mai jos pot fi văzute live pe drumul care derivă din DN 79A şi leagă comunele Şicula de Seleuş, jud Arad. Cam asta se poate vedea pe ambele parţi a drumului pe o distanţă de cca 3 km.

no comment
 

      

    

 

 
N-am avut ce face într-o seară, m-am jucat cu camera foto, ulterior am umblat la poză cu photoshopu’ si uite ce-a ieşit!
Nu aveţi impresia că seamănă leit a explozie nucleară?
Poza e facută înspre vest, de unde sunt eu acum înseamnă că ar fi avut loc la vreo 50 de kilometri mai încolo, adică în Ungaria!
 

Toată ziua am stat cu ochii pe ceas să se facă ora 16.00 fix să o tai de acasă la ţară pentru două zile de chef şi relaxare. Plec fără să mă uit în urmă, sau să-mi pese câtuşi de puţin de orice altceva în afară de mine şi buna mea dispoziţie. Am avut o săptămână mizerabilă la servici, acum e rândul meu. Duminică este şi ziua mea. Pregătirile am început să le facem încă de joi după masă.
Când va apare acest post eu voi fi probabil în maşină pe drum.
Nu voi lipsi şi din online, iau calculatorul cu mine.
Vă doresc şi vouă un sfârşit de săptămână minunat!
 

 

 
Azi am avut o zi de căcat.
Nevoit fiind să merg cu maşina pentru nişte probleme la Arad, de nevoie, nu la plimbare, a trebuit pentru a nu ştiu câta oară să suport circulaţia imposibilă din acest imposibil oraş care nu mai termină de ani de zile să-şi asfalteze străzile, să-şi astupe gropile, şi să schimbe liniile de tramvai în special. Mai bine şi-ar fi facut metrou în pula mea, la 10 metri sub pamânt să nu deranjeze pe nimeni. Pe kilometrii întregi se schimbă liniile cum spuneam, se sapă vreo 2 metri adâncime, se toarnă beton, după aia am vazut că se întinde ceva folie de plastic cu rol să amortizeze vibraţiile, după aia se mai adaugă pământ, nisip, căcat, pietre, măsa mai ştie ce şi iar căcat după care se montează liniile noi de tramvai ! Tind să cred după amploarea lucrărilor şi a deranjului aferent că arădenii sunt hotăriţi sa circule tot cu tramvaiul şi în mileniul patru. Îmi pare rău de ei, bine că nu trebuie să suport asta zilnic.
Dacă lucrările au ajuns cumva într-o intersecţie importantă precum cea de la podgoria, am pus-o, pentru că se formează cozi de sute de metri de metri de maşini, poliţişti care dirijează se cacă pe ei că tot n-au ce face, şoferii nu trec cu 50km/h prin gropi, pământ şi aia pe o singură bandă rămasă neblocată de construcţii şi săpături.

Scârbos, ştiu, deja v-i s-a făcut greaţă citind şi gândindu-vă ce naşpa ar fi să treceţi chiar dumneavoastră prin aşa ceva.

Dacă credeţi că numai de la atât consider că am avut “a fucking day” astăzi, vă înşelaţi. Odată ajuns în centru, trebuie să găseşti un loc de parcare să opreşti, să intri unde ai treabă ca doar n-ai venit numai aşa “să-ţi vadă curu’ calea” cum e o vorbă în ardeal. Oraşul este destul de zgârcit şi la capitolul parcări, dar să zicem că găseşti 3 metri de loc gol, şi tragi pe dreapta.
Eşti departe de a-ţi regăsi calmul, pentru că din acest moment pot apare în orice clipă puleţii de la primărie care se ocupă de împărţit amenzi, cred că după metoda “iţi fotografiem maşina, proces verbal în lipsă şi trimis premiul prin poştă acasă”. Bănuiesc că aşa lucrează că i-am văzut cu aparatul foto, nu ştiu sigur că n-am avut de-a face cu ei, dar poţi să vezi o grămadă prin oraş, au nişte costume şi vestă reflectorizantă. Deci nu poţi să-ţi vezi liniştit de cumpărături şi de treaba ta că pot apare alţii să îţi strice ziua cât ai clipi. Nici nu mai ştiu unde e voie să parchezi şi unde nu, că peste tot s-a făcut stăpână primăria, nu că ar fi problemă de semnele de circulaţie de oprire sau staţionare interzisă.

Acest post ar fi departe de a fi complet, dacă nu aş pomeni şi despre TIR-uri, BARIERĂ, ŞOSEA DE CENTURĂ. Dacă nu aş scrie şi despre asta, tot n-aş avea motive suficiente să fac nişte urări numai de bine edililor, primarilor, arhitecţilor, inginerilor proiectanţi şi evident mamelor aferente acestora. A tuturor celor care au gândit şi realizat căile de acces în oraş împreună cu şoseaua de centură.

S-o luăm sistematic. Aradul se află la 50 de km distanţă de Vama Nădlac, şi 70 km distanţă de Vama Vărşand. Este cam între ele. Trei sferturi din tirurile care intră în ţară prin aceste două importante puncte de trecere se îndreaptă spre Arad. Din ambele direcţii se întîlnesc la un moment dat pe şoseaua de centură. Trafic infernal. Şoseaua de centură este intersectată de o trecere de cala ferată, şi aia importantă.(care merge spre Deva). Dacă se închide bariera, (destul de des), în 15 minute se formează o coadă de 3 km de tir-uri şi maşini.

La o distanţă de doar 50 de metri de barieră din şoseaua de centură se bifurcă drumul DN 79A direcţia Ineu, Sebiş, Moneasa. Bătuţii de soartă care vin de pe acel drum, şi prind barieră, trebuie să aştepte să treacă trenul, să treacă prin faţa lor câţiva kilometri de tir-uri, şi abia apoi pot face la stânga să treacă şi ei de barieră să poată intra în Arad.

Nu exagerez dacă afirm că o bună parte din succesul zilei la Arad este dat de ecuaţia: “prindem sau nu barieră?”
De abia dupa vreo două sute de metri traficul important pe centură se desparte, înspre Deva, respectiv Timişoara.

Sper să citească acest post şi domnul primar Falcă, şi toţi cei care sunt răspunzători într-o măsură sau alta de mizeriile descrise mai sus. Ştiu că ştiaţi dar nici nu faceţi nimic să îndreptaţi măcar ce se poate, atât cât să nu vă înjure lumea. Deşi sunt născut în Arad, o spun cu toată sinceritatea că în ultimii ani a început să-mi fie scârbă să mai vizitez oraşul.

Astăzi pe la amiază se pune pe noi o ninsoare de nu vezi bine 100 de metri in faţă. Mă bucur, că îmi place zăpada, era şi frig afară, -aa, zic, o să se prindă, asta nu se topeşte.
Mai spre seară bucuria se transformă in dezamăgire.
Se aude cum curg burlanele la acoperiş, s-a dus naibii.
Ce bine e în Canada, acolo iarna e iarnă şi zăpada e zăpadă.
 

În imagine este o baracă din lemn între garajele din spatele blocurilor, (loc.Ineu-jud Arad).
Garaje şi barăci peste tot există, şi în oraşele mai mari, doar că asta are ceva mai deosebit, ce nu vezi la tot pasul.
Respectivul proprietar nu ştiu cine este, dar nu m-ar mira sa aibă şi în dormitor tabloul tovarăşului.
Mă rog, e opţiunea lui, nu intrăm în amănunte, imaginea am postat-o fiind ceva inedit.
 

Săptămâna asta s-au împlinit cinci ani de când tata nu mai este.
Data nu a trecut neobservată de mine, numai că de câteva zile tot stau să mă gândesc dacă să scriu acest articol sau nu, pentru că într-un fel nu îşi are locul aici, alături de alt gen de subiecte despre care am scris şi voi mai scrie.
Întrucât importanţa subiectului primează infinit mai mult pentru mine decât restul, am decis să scriu.
Tata a avut o meserie nobilă, a fost medic. Şi-a iubit meseria şi oamenii mai mult ca pe dumnezeu, altceva n-a contat pentru el, lucru de care eu nu sunt capabil şi nici n-o să fiu vreodată.
Se numea Minea Jean şi era medic adevărat, medic primar medicină generală cum puţini mai sunt în ziua de azi, cu facultatea terminată în 1964. A absolvit facultatea de Medicină Generală Timişoara. Poza de mai jos este foarte veche, chiar de atunci.
Dr Minea Jean a profesat ca medic la dispensarul din comuna Seleuş jud Arad între anii 1964-1977. Dr Minea Jean a profesat ca medic intre anii 1977-1999 în Policlinica Ineu.
 

 
Dacă ar fi să am comentarii la articolul ăsta, ar fi numai de bine, dar n-o să am, eu cel puţin nu ştiu să mă citească cineva din oraşul meu şi oricum generaţia apusă nu are nici o tangenţă cu internetul.
Eu îi simt lipsa aproape tot timpul, cind am o problemă ‘mare’ mai merg să-i aprind o lumânare în capătul satului, şi încerc să-mi imaginez ce mi-ar răspunde dacă l-aş întreba şi ar putea vorbi.

M-am pus sa scriu acest articol ca m-am enervat si sint scirbit de un anume aspect care se manifesta la romani in general acum in preajma sarbatorilor.
Azi de dimineata ies in oras cu masina, nu ai loc de masini, stai in intersectii citeva minute bune cu toate ca Ineul este un oras mic, toti umbla in draci, parca e sfirsitul lumii.
Nevasta-mea merge in oras pe jos sa cumpere o piine si un pachet de Marlboro pt mine, sta la coada de 10-15 persoane in supermarket.
Ceva mai tirziu pe la 12 vreau sa ma duc si eu in peco la Petrom ca e linga mine la 100 de metri de casa, sa bag benzina, cind colo coada de tzarani de 3-4 masini la toate cele patru pompe.
Fac stinga imprejur si ma duc la Lukoil, nici dracu in peco si bag benzina linistit. Deh, asa stie tot prostu ca la Petrom ‘e mai ieftin’ cu citiva banuti, dar economia aia nu ar ajunge de o cafea la 10-15 litri de benzina cumparata, da’ cine dracu mai judeca, si atunci prefera sa stea la coada juma’ de ora.
De ce toate astea?
Pentru ca asa e la noi, la romani poate ne-ar trebui vreo 200 de ani sa-i ajungem din urma pe altii, 20 de ani e prea putin.
Parca romanul numai de sarbatori maninca, bea, fute, face cumparaturi – in restul anului nu conteaza cum o duce.
Ma gindesc la bietii oameni care lucreaza in comert si au si program prelungit in perioada asta.
Dar asta ce am scris mai sus, parca paleste in fata faptului, daca va spun ca zilele trecute fiind cu treaba in diverse locuri vad la cineva in casa, se lucra de zor sa-si faca omul instalatie de incalzire centrala, cind afara erau -6 grade, (acuma pe sarbatori !) vrea sa fie gata.
In centrul orasului vad ieri muncitori care pun geamuri termopan, zidarie, bormasina, galagie, alt cretin ma gindesc care vrea pe sarbatori !, fie ca e la capitolul mincare sau investitii mari, acuma trebuie facut pe sarbatori !
Altii isi iau televizor cu plasma, (daca cumva au, le trebuie in toate camerele, mai putin in buda), vor telefon, daca au telefon ar vrea alt model sau de alta culoare,
“stiti, acuma ne-am gindit, pe sarbatori”.
Asta dupa ce un an de zile i-a durut in cur ca n-au.
Mie imi vine sa vomit cind aud expresia asta, “vreau acuma, de sarbatori”.
Adevarul este ca mereu, in orice domeniu unii vor vrea cite ceva numai ‘de sarbatori’ si atunci le vor fute directia si programul altora, care vor trebui sa munceasca mai mult pentru ei, ca si cind pentru acestia nu ar fi tot sarbatori.
Peste tot in presa, la tv, la biserica daca mergi, etc. auzi ca “Acum in preajma sarbatorilor trebuie sa fim mai buni, mai omenosi, mai asa si pe dincolo”, probabil in restul anului avem voie sa dam si in cap unul la celalalt daca vrem, nu-i problema.
Hai ca va las, am scris destul, mi-am adus aminte ca am de facut o treaba,
acum, ‘de sarbatori’ !