Pe 26 aprilie 1986, datorită unor teste de putere nesăbuite ale “specialiştilor” sovietici (nişte tehnicieni care nu erau nici măcar ingineri în fizică nucleară) explodează reactorul nr.4 al centralei atomo-electrice de la Cernobâl. Mari cantităţi de particule şi radiaţii nucleare sunt răspândite în atmosferă şi purtate de vânt prin toată Europa. Sovieticii încearcă să ascundă acest lucru, dar autorităţile suedeze dau prima dată alarma, detectând în atmosferă radiaţii cu 40% mai mult decât nivelul normal. În cele din urmă ruşii recunosc că a avut loc un accident de proporţii majore.
Norocul a fost că s-a produs o explozie termică, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declanşarea unei reacţii în lanţ de fisiune, adică explozie nucleară, dacă acest lucru s-ar fi întimplat, cele aproximativ două tone de bare de uraniu îmbogăţit cât conţinea reactorul ar fi fost suficiente pentru raderea de pe suprafaţa pământului a întregii Europe.
Pe vremea aceea, în regimul trecut, eram în clasa a XII-a în liceu, îmi amintesc foarte bine că autorităţile de la Bucureşti au păstrat secretul şi tăcerea o vreme în mass media, dar neoficial se ştia oricum. Noutăţile se puteau afla în zona noastră de la televiziunea maghiară de peste graniţă care prezenta ample buletine de ştiri, cu asta începeau ştirile, cu hărţi detaliate despre cum avansa norul radioactiv prin Europa. S-au mai auzit nişte zvonuri atunci, nu ştiu dacă adevărate sau nu, cum că prin nordul Moldovei mureau păsări şi alte animale.
Numărul real al morţilor probabil că n-o să fie recunoscut niciodată de autorităţile de la Moscova.
