• Categorie - Internet 03.11.2009 5 comentarii

    Un articol tare de azi de pe techcrunch.com. Merită efortul de a-l traduce în întregime.

    Din luna august 2009 FaceBook a devenit oficial cea mai utilizată reţea de social networking din Germania cu 6,2 milioane de profile utilizatori.
    Până în august pe primul loc se situa StudiVZ, “clona” germană a FaceBook care are în prezent doar 4.28 milioane de utilizatori.

    Reţeaua StudiVZ a fost subiectul unei spargeri de bază de date de către un tânăr de 20 de ani, acesta reuşind să fure datele complete a 48.000 de profile în doar 4 ore, reuşind să evidenţieze atitudinea “foarte relaxată” a companiei în ceea ce priveşte securitatea. A postat şi un filmuleţ pe YouTube în care explica cum a făcut-o.

    Mai departe lucrurile au luat o întorsătură nedorită, tânărul nefiind la fel de experimentat şi în ceea ce priveşte şantajul. A ameninţat conducerea companiei că va face publice aceste date, cerând 80.000 de euro în schimbul “tăcerii”. Când s-a prezentat la birourile companiei încrezător pentru a ridica banii cash, a fost aşteptat cu poliţia şi arestat.

    Astăzi a apărut ştirea oficială că tânărul s-a sinucis în centru de detenţie Plötzensee. Autorităţile nu au făcut alte precizări în afară de faptul că acesta nu avea un comportament care să dea de înţeles o eventuală intenţie de sinucidere.

    StudiVZ a blocat comentariile blogului companiei la postul despre respectivul eveniment pentru a evita speculaţiile.

    Oricum se comentează prin alte părţi cum că StudiVZ are mâinile
    mânjite de sânge. (the company has “blood on its hands”)

    Etichete: , , ,

  • Categorie - Internet 28.10.2009 2 comentarii

    Nu mi-am propus să elaborez un set de reguli sau norme de conduită, vreun tutorial “Cum să devin un blogger mare”, sfaturi de care pute netul de experţi, notez doar nişte impresii după aproape doi ani şi mii de bloguri vizitate.

    În general:
    - Când un blogger afirmă că nu îl interesează numarul de vizitatori, scrie doar din pasiune
    (- Ţi-a plăcut blogul? Mai treci pe aici!)

    - Când scrie un post să se laude cu traficul, atunci când acesta creşte puţin, bagă linkuri statistici, screenshoturi cu grafice…

    - Când scrie un post special să se scuze că nu poate scrie, nu are inspiraţie, n-are timp, e plecat, are altceva de lucru, n-are net, etc.
    Relax, nu ţi-a cerut nimeni să te justifici cu hârtia de două zile de concediu medical.

    - Vânătorii de schimb de linkuri pentru care “Am şi eu un blog, nu vrei să facem schimb de link” echivalează cu Bună Ziua, mă numesc…
    (în speranţa că schimburile de link aduc trafic)

    - Cei care îşi deschid 10-20 de bloguri/persoană pe subdomeniu abordând inepuizabilele subiecte precum avatare mess, profile de HI5, id-uri fete şi băieţi, bancuri, yahoo status check ş.a.
    (şi de pitzipoance şi cocălari s-a umplut nişa da’ alea măcar au farmecul lor).

    - Atunci când se acordă un spaţiu şi o importanţă mai mare afilierii şi adsense decât conţinutului. Cei care visează la bani mulţi şi repede înainte de-a scrie primul post. Keep dreaming…

    - Furtul de conţinut, mascat sau nu de încercarea de a mai schimba nişte virgule şi cuvinte (asta de fapt urăsc, că “nu-mi place” cum scrie în titlu e puţin spus)

    - Cei care şi-au deschis blog pe subdomeniu free, (nu puţini la număr) şi au reuşit să scrie două posturi anu’ trecut pe vremea asta.
    Doar pentru că e la modă şi dă bine la CV, na c-am făcut-o şi pe asta, am blog.

    - Bloguri active, dar proprietarul nu consideră necesar să răspundă la un mail mai repede de o săptămână.

     
    Tehnic:
    - Bloguri care se deschid cu muzica pe autostart, noroc că nu port şapcă să-mi sară din cap de la sperietură.

    - Scripturi de votare pe bloguri care fac redirect la primul click la altă pagină să mulţumească pentru vot.

    - Un număr exagerat de widget-uri sau reclame în special flash, mari consumatoare de resurse. Firefox îngheaţă 2-3 secunde şi procesorul 3200+ mă înjură de mamă că am deschis site-ul respectiv!

    - Lipsa minimei informaţii de contact sau pagina “despre”. Aici ar mai fi o problemă: o imagine cu peisaje, maşini, pisoiaşi, nu ţine loc de o fotografie decentă a posesorului. Mai bine fără aşa ceva. Eu unu’ am impresia că primesc o palmă când mă aştept să văd o fotografie de persoană şi găsesc o poză cu un peisaj exotic.

    - Temele vizuale cu spaţii goale mari pe laterale. Dacă fabrica a făcut monitorul cât l-a facut, de ce să nu te foloseşti de întreaga suprafaţă a ecranului?

    Ar mai fi multe de spus la ambele capitole dar mă opresc aici pentru a lăsa loc şi de comentarii!

    Etichete: ,

  • Categorie - Internet 26.10.2009 Nici un comentariu

    Dacă o persoană care a avut cont pe FaceBook a decedat, profilul respectiv poate fi “memorializat” printr-o cerere adresată la:
    http://www.facebook.com/help/contact.php?show_form=deceased

    Max Kelly explică pe blogul FaceBook procedura prin care se setează profilul pe privat, acesta fiind vizibil pe viitor doar prietenilor confirmaţi până la acea dată, se elimină informaţii “sensitive”, care ar putea fi de natură sa păteze memoria decedatului, informaţia de contact şi update status. Se permite prietenilor şi familiei să lase în continuare mesaje pe wall.

    Etichete: , , , ,

  • Categorie - Internet 21.10.2009 1 comentariu

    Cum aflu Name servers, NS records, Domain CNAMEs, SOA records, MX Records?

    Intodns.com este un serviciu web prin care se pot verifica foarte mulţi parametrii funcţionali care asigură în ansamblu buna funcţionare a unui website pe domeniu propriu.

    Se introduce adresa fără http:// sau www in faţă, fără slash la sfârşit (ex: site.ro) şi vor fi efectuate instant 45 de teste pentru url-ul respectiv, - Domain NS records, NS records from your nameservers, SOA record, MX Records, WWW A Record, ş.a.

    Raportul creat reflectă de fapt deplina funcţionalitate şi implicit calitatea serviciilor oferite de hostingul respectiv.

    Testează site
     

    Into DNS

     

    Etichete: , , ,

  • Categorie - Internet 03.10.2009 1 comentariu

    Riscul de a da click pe un link scurtat

    Simantec Security avertizează asupra riscului utilizării în general a serviciilor de Shortened URLs, în special cu referire la platformele de microblogging precum Twitter, Facebook, ş.a.

    Răul pleacă de la imposibilitatea de a vedea concret unde anume duce linkul respectiv, probabilitatea de accesare a unui website cu conţinut virusat trebuie obligatoriu luată în calcul.

    Bineînţeles că dacă folosiţi Simantec Internet Security care costă o groază de bani ve-ţi fi feriţi de astfel de capcane!

    Din fericire atât pentru platforma FIREFOX cât şi IE există pluginuri de browser care verifică Shortened URL’s, arătând URL-ul final înainte de a da click pe el.

    Video de mai jos arată un tweet maliţios în acţiune, cât de uşor se infectează un pc dintr-un singur click.

     

     

    Etichete: , , , , , , , ,

  • Categorie - Internet 20.09.2009 4 comentarii

    Webstock 2009, Bucuresti – Radisson hotel, by Evensys

    Vineri am participat la Webstock 2009 unde Cristian Manafu şi Evensys au excelat prin organizarea ireproşabilă cu care de altfel ne-a obişnuit la toate evenimentele precum Netcamp & altele. Jos pălăria.

    Au vorbit la Webstock:
    Sesiunea 1
    Adina Madularea – Daedalus Millward Brown
    Bob Rapp – Vodafone Group
    Todi Pruteanu – Microsoft Romania
    Michael Köster – Microsoft
    Stefan Tanase – Kaspersky Lab

    Sesiunea 2
    Bogdana Butnar – MRM Worldwide
    Sharifah Amira – Frost & Sullivan
    Stephanie Jackson – Vodafone
    Mihai Pricope – Adobe Romania
    Radu Ionescu – Kinecto

    În partea a doua am intrat la workshop-ul Blogging care a fost dinamic întreţinut de Alex Cristache, Alexandru Negrea, Costin Cocioaba, Bobby Voicu, Radu Spineanu. Nu a fost lume multă dar atmosfera fain m-a făcut să mă simt ca acasă. S-a discutat despre blogging în general, wordpress, blog, promovare, tips&tricks începători şi avansaţi.
    Punctul pe i a fost pus la sfârşit de Bobby Voicu şi Radu Spineanu care au dezbătut subiectul hot: Bani din blog, afiliere, monetizare.
    În prima parte a workshop-ului am stat pe primul rând lângă Cristina Chipurici de la monden.info, :) să nu uit.

    În pauză am mai vorbit cu Marius Blogatu, Sorin Rusi, Alexandru Negrea, m-am împrietenit cu un alt Marius care lucrează la mai multe proiecte şi deţine itstuff.ro

    Timpul a fost frumos în Bucureşti, cam asta ar fi de spus foarte pe scurt, fără să intru în amănunte, fără să laud sau să bârfesc pe cineva. Sunt sigur că s-au scris multe, eu de-abia acum apuc să scriu câteva rânduri.

    În pauza de cafea pe afară am avut onoarea de a fi invitat la un alt seminar-eveniment organizat de Kaspersky Lab, detalii într-un post imediat următor. Din păcate nu voi putea fi prezent şi acolo, Bucureştiul este mult prea departe de Arad.

    Am făcut vreo 200 de poze afară şi în sală, am selecţionat câteva zeci într-o galerie slideshow, click pe linkul de mai jos.

     

    Imagini Webstock Bucuresti 2009

     
     
    Album foto Webstock 2009

    Album foto Webstock 2009, mai multe imagini



    Interviuri Webstock 2009


     

     

    Au mai scris despre Webstock 2009:

    raluxa.com swampblog.info piticu.ro tudormoldovan.com insemnari.ro phoebs.ro adrianciubotaru.ro titusblog.net adinanecula.wordpress.com blogatu.ro mariustudor.com bazavan.tabu.ro sorin.rusi.ro …şi mulţi alţii.
     
    Organizator: Evensys
    Partener oficial: Vodafone
    Sponsori: Microsoft, Adobe, LG, Kaspersky, CucuLand.

    Etichete: , , , , , ,

  • Categorie - Internet 12.09.2009 1 comentariu

    De vreo două luni pornoromania.com a fost blocat de ăia care hotărăsc ce avem voie să vedem şi ce nu.
    Baieţii şi-au deschis alt domeniu, porn-romania.com.
    De o săptămână nu mai merge nici ăsta.

    Nu că aş fi eu mare consumator de pornache, sau că nu ştiu că există sute de alte opţiuni, dar n-a trecut neobservată măgăria comunistă că îl aveam băgat la favorite. Era un must have în bookmarks, poze exclusiv din românia.

    De fapt îl accesam din când în când mai mult de curiozitate, mă gândeam eu aşa dacă nu cumva într-o zi o s-o văd pe Girl Next Door în pizda goală!

    Sper sa revină, nu ştiu sigur cum e treaba, dacă nu se poate rezolva prin Open DNS.

    P.S. – Până una alta să se ducă în măsa şi google, nu mă mai stresez că am folosit de 5 ori cuvintul “porno” pe prima pagină că oricum nu mi-a indexat de ceva timp nimic, habar n-am de ce.

    Etichete: , , ,

  • Categorie - Internet 06.09.2009 1 comentariu

    Clasificarea utilizatorilor de twitter din romania pe judete

    Un proiect interesant şi util care şi-a propus să facă o harta “browse by location” a utilizatorilor de twitter din România.

    Twitter Map s-a născut din nevoia de a şti. Din simpla întrebare câţi useri români sunt pe Twitter, si mai mult, care este locatia acestora.
    In noiembrie 2008. Nimeni nu ştia cu exactitate nici câţi suntem, nici cât de popular este în toată ţara sau dacă sunt mai multe femei decât bărbaţi.

     

    Twittermap.ro

     

    Pentru completarea bazei de date dă şi tu o mână de ajutor trimiţînd un
    DM către @tweet_ro cu mesajul ADD: urmat de ID-ul tău sau al unui prieten din România.
    Acest ID va fi procesat automat de către Twitter Map, urmând să apară pe site la următoarea actualizare.

    Etichete: , , ,

Pagina 4 din 7« Prima234567
Go to Top

Web conections

Alte articole

Comentarii recente

  • Imi plac la nebunie motoarele, dar mi-e frica de d... »
  • @yooo - absolut toate detaliile sunt descrise aman... »
  • Daaaa m-am convins.....si eu am primit unul din pl... »
  • Salut all...am si eu o intrebare...cum fac sa moni... »
  • @Dyeve - si mie imi place vintage-ul, o lume facin... »
  • Awwww! Ce mistoace sunt! Benefice sau nu aceste re... »
  • @Versuri - se spune Hayabusa, aia le da clasa la t... »
  • Le-am mai vazut:)).Caterinci pe acolo. »

Mie îmi plac filmele vechi!